push2play 0.1.1

Cuvânt înainte

Cândva, m-am aşezat în faţa monitorului şi am vrut să scriu. Şi am scris câteva nopţi la rând.. N-am terminat ceea ce am început şi nu ştiu dacă o sa termin vreodată, dar voi aşeza cuvintele şi aici, în doze digerabile la o cafea de dimineaţă. Printre rândurile curse din tastatură ascultam muzică. Încerc să aşez totul cum a fost atunci, pentru că muzica m-a inspirat mult.

Am citit mult SF pe vremea când am descoperit biblioteca. Se simte, nu?

here we go.. (diacritice nu sunt pentru că aşa am scris pe vremea aia)



Soilwork - Departure Plan
Asculta mai multe audio Muzica »



capitolul 1
“totul incepe cu ploaia...”

1

Cand ploua totul e altfel. Parca vezi orasul din alta perspectiva. Mai pesimista? Mai realista? In orice caz nu optimista. Unii spun ca optimismul e pentru fraieri, pentru cei care privesc viata dintr-o lumina roz, orice i-ar oferi aceasta. Eu incerc intotdeauna sa privesc din acel unghi din care totul pare un pic mai bine dupa ce a fost facut.

Ploaia face totul altfel... sunetul cauciucului pe asfaltul ud... pasii oamenilor grabiti pe strada... fetele tuturor apar din alta perspectiva, parca sunt vazute cu alti ochi, din alta lume... totul e privit si vazut cu priviri mai serioase, mai realiste. Nu toti vad lumea din perspectiva asta. Sunt putini aceia pentru care mai conteaza niste cuvinte spuse intr-un anume fel, sau muzica ce trezeste unele sentimente...

Ploaia amesteca totul in peisaj. La fel ca apa ce tocmai a fost varsata pe un tablou pictat in acuarela, culori amestecandu-se, nuante de rosu, verde, galben, albastru, ajungand sa fie palide, totul ducand spre un maroniu si avand acel aspect umed, usor haotic... norii gri amestecandu-se pe cer, balti, masini, copii cu ghiozdane in spate fugind spre casa, o pisica plouata stand intr-un colt si mieunand, adolescenti iesind din cladirea liceului si injurand pe cel care tocmai i-a stropit, conducand prea aproape de trotuar, sunetul picaturilor de ploaie lovind frunzele copacilor, facandu-le sa danseze la fel ca un pian al naturii la care canta cel mai iscusit pianist... totul il simt in interior...

Ploaia e divina... poate da viata si poate la fel de usor sa o distruga. De multe ori ma plimb cand ploua. Simt totul mai aproape de mine. Ma asez pe o banca in vreun parc, stau si ma gandesc la vremurile trecute sau pur si simplu urmaresc lumea in miscarea ei.

De 2 nopti nu am pus capul pe perna si oboseala incepe sa-si faca simtita prea tare prezenta in oasele mele. E 6 dimineata si la 8 incepe ziua. Urasc locul ala de munca, desi deocamdata nu prea am de ales. In fiecare zi aceleasi probleme, aceiasi oameni cu care nu poti sa ai o discutie decenta, sa nu mai vorbesc de sef, care nu cred sa-si gaseasca vreodata un angajat care sa-i convina. Adormisem pe birou si varsasem cafea pe niste manuscrise. Ce-a urmat e de inteles. I-am promis ca termin de citit restu` de manuscrise plus cele lasate de bou` de Teddy pe care iar l-a trimis sefu` la tipografie cu manuscrisele ce trebuie tiparite. Intotdeauna cei lingusitori ajung sa faca treaba cea mai usoara. Cum le zice Ed in felul lui acid: pup-in-cur-isti.

Am oprit calculatorul, mi-am luat haina, una neagra, veche de cand lumea, realizez ca mi-am uitat telefonul la Jen... la naiba... o sa-mi dea in cap cand o sa ma vada la usa la ora asta. Incui usa si cobor scarile.

Ies pe strada si o iau spre Jen. Locuieste la 2 blocuri de mine dar abia reusesc sa ma misc. Si ploua... cu picuri mici si desi... imi aprind o tigara... trag cu sete din ea in timp ce schimb directia spre blocul Jenei. As manca ceva. Imi simt stomacul parca ar fi un ghemotoc de mate inghesuite care face aceiasi miscare ce o face bila de metal din interiorul unui clopot. Iar cand se loveste de margini ai o usoara senzatie de greata... aproape placuta... care cere sa fie stinsa cu o gura de suc sau ceva biscuiti. Poate chiar un croissant... oricum stomacul meu mai are un pic de rabdat. E doar 6 si 10 iar magazinele se deschid pe la 9. In cel mai fericit caz pe la 8.

Urc scarile... etaj 1... etaj 2... apartementul 23. Bat la usa... nimic... inca o data... iar nimic... mai incerc o data...
- Ok, ok!! Am auzit ce naiba?!
O incuietoare veche se chinuie scotand un scartait caracteristic...
- Salut Jen... scuze ca te deranjez la ora asta... mi-am uitat telefonul la tine si am nevoie de el azi. Daca nu te superi...
Nu zice nimic, se intoarce dupa cateva secunde cu telefonul meu in mana:
- Poftim, vezi sa nu-ti uiti capu` data viitoare.

[va urma. LOL]