Motive.

(dedicat în amintirea unui editorial din revista GameOver)



Martin O'Donnell & Michael Salvatori - Peril
Asculta mai multe audio Muzica »

De-a lungul anilor am observat privirea celor cu care vorbeam schimbându-se în momentul în care aflau că mă joc pe calculator. Sau pe playstation. Sau pe gameboy, orice. Majoritatea mă priveau oarecum de sus, ca pe un copil mare care se joacă în groapa cu nisip. Cei care nu au făcut asta sau jucau şi ei sau întelegeau într-o oarecare măsură.

Interesant e că după ce pledam pentru jocuri, unii încercau şi apoi se ascundeau evitând subiectul cu ruşine. Înţelegeau.

Adevărul e că trebuie să fii cât de puţin deschis în a încerca pentru a întelege. Jocurile nu mai sunt de mult ceea ce înţelege majoritatea prin joc. Caz real: prietena mea era singura din grupul nostru de prieteni (aştia mai apropiaţi) care nu juca WoW. Într-o seară, după o ieşire la suc în care prietenii au ţinut morţiş să discute doar WoW, am ajuns acasă şi am rugat-o să încerce. Doar atât. Cu greu s-a pus în faţa monitorului şi a făcut ce am rugat-o, mai mult doar ca să-mi facă pe plac şi să scape repede. Dupa câteva zile, mă suna seara să-mi spună ce a mai făcut şi ce s-a mai întamplat în joc.

Apoi a descoperit genul adventure. E genul meu preferat şi i-am recomandat vreo două titluri. Un joc adventure poţi să ţi-l închipui ca un film, cu muzică, poveste şi cel mai important, replici. Discuţii în care tu decizi continuarea, te implici în poveste şi te ataşezi de personaje. Still Life e şi acum preferatul ei.

E o lume mică în care îţi permiţi să te laşi dus câteva zeci de minute. O lume în care dacă nu ai fost nu ai cum s-o înţelegi. Nu e destul să joci tetris ca să întelegi ce vreau sa zic. Pentru că nu ai ce am eu.

Nu ai muzica din jocuri. Nu ţi se ridică părul pe mâini când asculti Godsmack - Straight out of line pentru că nu ai jucat Prince of Persia: Warrior Within şi nu ştii ce înseamnă. Nu ai gustat niciodată Blur - Song 2 cum l-am gustat eu dacă nu ai jucat Fifa `98. Warcraft nu înseamnă mai nimic nimic fără muzică, pe care şi acum pornesc jocul doar ca să o ascult.

Întelegi parcă mai bine ce înseamnă singurătate cănd joci Syberia sau Shadow of the Colossus, te bucuri altfel când ai jucat Broken Sword şi asculţi Barrington Pheloung - Happiness is an inside job zâmbind fără să-ţi dai seama de ce.

Nu ţi-ai petrecut măcar o după-masă la un multiplayer de quake cu colegii. Să fii înaintea şefului la total kills şi să fugi doar după el.

O seară de iarnă cu fulgi mari de zăpadă, ghemuit pe scaun, învelit într-o pătură sorbind un vin cald şi jucănd Max Payne. O noapte în care stai cu persoana iubită şi urmăriţi împreună povestea ce se desface pe monitor, rezolvaţi împreună puzzle-urile din Fahrenheit, ca apoi dimineaţa să o trezeşti cu o cafea caldă şi ea să porneasca jocul doar ca să ascultaţi asta.

Mi-am adus aminte de editorialul din GameOver şi anume câteva cuvinte de acolo. "[...] eu am muzica din jocuri pe care tu n-o ai. [...]"

Şi aş putea continua...