luni, 2 noiembrie 2009

Iarna..

apropo, de azi nu mai fumez.


Celelalte Cuvinte - Daca Vrei

.. e nasol de tot, că e frig.. şi cand ai prea mult timp liber gândurile zboară.. şi cum e şi frig şi n-ai unde pula mea să ieşi şi n-ai chef şi nu vrei să mai fuţi bani şi îţi aduci aminte că de fapt stai în bucătărie la 3 noaptea şi tragi ultimul fum de ţigară. perioada asta din an mă enervează cel mai mult, îmi aduce aminte de multe căcaturi şi nu am cum să evit să nu-mi aduc aminte. pentru că îmi aduc aminte cei din jur, prin obiceiuri şi altele asemănătoare.

şi când eşti singur în bucătărie mai aprinzi o tigară, nu te rezumi la una singură niciodată. şi dacă vrei poţi fredona. încet, desigur, pentru că ceilalţi dorm la ora aia. şi degeaba te aşezi în pat, mai trec 20 de minute din care numeri 15 secundă cu secundă şi ajungi iar în bucătărie. te calmează centrala când porneste încălzirea, tremuri uşor lângă caloriferul ferbinte în timp ce aerul rece te loveşte în faţă.

dacă vrei poţi să le laşi să se ascundă, dar nu e aşa uşor precum pare. nimeni n-a zis că va fi uşor..

dacă ai putea, ai dormi. dar nu vrei.

nimeni n-a zis că va fi uşor.